Beauty

Smooth Sugar Scrubs – exfoliant împotriva punctelor negre de la L’Oréal Paris

  Smooth Sugar Scrubs – L’Oréal Paris

În ultimii ani, L’Oréal Paris a devenit unul dintre brandurile mele preferate de produse cosmetice. Prețurile sunt destul de accesibile, iar produsele își fac treaba foarte bine. Pe scurt, fac exact ceea ce promit că fac.

Până în prezent, nu cred că am testat produse cosmetice de la L’Oréal Paris care să mă dezamăgească și să regret că le-am cumpărat.

După ce am testat îndeajuns de mult atât produse de îngrijirea tenului, cât și produse de make-up, pot spune că este un brand care își merită faima. Nu degeaba foarte multă lume îl recomandă.

De cele mai multe ori îmi cumpăr produse cosmetice online. Este mult mai simplu și rapid, nu sunt nevoită să stau la cozi interminabile să plătesc.

De fiecare dată când am nevoie de noi produse cosmetice, urmăresc reducerile de pe Notino și dacă găsesc ceva avantajos, abia atunci plasez o comandă.

Ce îmi place la magazinul online Notino este faptul că chiar au oferte avantajoase, iar în privința livrării sunt foarte prompți, profesionaliști și serioși. Coletul ajunge la mine în doar două zile.

Acestea fiind spuse, în continuare vreau să vă povestesc puțin despre un nou produs cosmetic de la L’Oréal Paris. Nu este chiar un produs nou, el fiind lansat în jurul lunii februarie, dacă nu mă înșel. Dar, eu abia acum mi l-am cumpărat.

L’Oréal Paris Smooth Sugars Scrub este un produs cosmetic care îndepărtează celule moarte ale pielii și mizeria depozitată în pori. De asemenea, luptă eficient și împotriva punctelor negre de pe ten.

Exfoliant împotriva punctelor negre L’Oréal Parissmooth sugar scrubs – exfoliant pentru față și buze de la l'oréal paris

 Smooth Sugars Scrub conține o selecție de 3 tipuri de zahăr 100 % naturale și semințe fine de kiwi. Zahărul din compoziție are rol de a exfoliere, iar semințele de kiwi ajută la îndepărtarea punctelor negre, lăsând tenul curat, hidratant și catifelat. Totodată, elimină excesul de sebum.

Utilizarea produsului este una relativ simplă, îmi umezesc foarte puțin tenul după care aplic o cantitate potrivită de produs și masez ușor până când zahărul s-a dizolvant complet.

 Fiind abraziv, trebuie să facem mișcări circulare și blânde, nu să frecăm, deoarece putem irita tenul. La final, clătesc tenul cu apă călduță din abundență.

În interiorul cutiei se pot vedea semințele fine de kiwi. În privința parfumului, trebuie să vă spun că miroase extrem de bine, are un parfum plăcut, proaspăt și revigorant.

Exfoliant pentru față și buze de la L’oréal ParisExfoliant împotriva punctelor negre L'Oréal Paris

Un alt aspect foarte important este faptul că Smooth Sugars Scrub poate fi folosit atât pentru exfolierea tenului, cât și pentru buze.

Trebuie să recunosc, chiar dacă arată și miroase extrem de bine, la început am evitat să aplic produsul pe buze deoarece aveam impresia că îmi va lăsa gust urât. Ei bine, nu a fost cazul, după utilizare nu am simțit nici un gust neplăcut.

După ce am folosit exfoliantul o perioadă mai lungă de timp, am observat că tenul meu arată vizibil mai sănătos. Pielea este fină, radiantă și hrănită în profunzime.

 Exfoliant pentru fată și buze de la L’oréal Paris are cantitatea de 50 de ml și valabilitatea de 12 luni. Eu l-am cumpărat de pe site-ul Notino.ro și am plătit 46 de lei.

L’Oréal Paris Smooth Sugars Scrub

Eu mă declar mulțumită de produs, motiv pentru care voi recumpăra exfoliantul împotriva punctelor negre de la L’Oréal Paris.

Tu ai încercat Smooth Sugar Scrubs?

notino.ro

You Might Also Like

18 Comments

  • Avatar
    Reply
    Almona
    March 25, 2019 at 7:10 am

    Folosesc produse L’Oreal, dar pentru scrub, cel mai bine mă împac cu zațul de cafea. Mi-ai dat o idee.

  • Avatar
    Reply
    Illusion
    March 25, 2019 at 7:41 am

    Par delicios de interesante 🙂 Sigur sunt și eficiente la fel ca toate prosldusele L’Oreal. o să le pun pe lista de shopping!

  • Avatar
    Reply
    Alexandroaia Elena-Cristina
    March 25, 2019 at 8:07 am

    Deja e pe lista mea. Abia astept sa o incerc si eu.

  • Avatar
    Reply
    Mirela-Carmen
    March 25, 2019 at 8:20 am

    Inca nu am incercat acest produs, dar sunt fan L’oreal. De curand am descoperit si eu magazinul Notino dar pana acum nu am plasat vreo comanda la ei. Multumesc pentru recomandare si pentru ca mi-ai reamintit ca u oferte atragatoare!

  • Avatar
    Reply
    Dana
    March 25, 2019 at 9:30 am

    Chiar nu am folosit de mult un scrub, m-am ferit să fac teste. Articolul tău mi*-a oferit soluţia, mai ales ca punctele negre sunt greu de ucis :))

  • Avatar
    Reply
    Beauty with Camy
    March 25, 2019 at 12:02 pm

    ohhhh vreau si eu neaparat acest scrub! arata superr mancabil:*

  • Avatar
    Reply
    DanaC
    March 25, 2019 at 4:53 pm

    L-am pus pe listă! Mâine mi-l iau. Mulțam fain de info!

  • Avatar
    Reply
    Alexandra boharu
    March 25, 2019 at 8:50 pm

    Arata foarte, foarte bine iar daptul ca poate fi folosit si pentru buze, m-a convins definitiv

  • Avatar
    Reply
    Belu Stefan
    March 25, 2019 at 9:15 pm

    Deja ma văd întins pe un șezlong într-un centru spa cu crema lângă mine. 😍😂

  • Avatar
    Reply
    Bratu Gabriela
    March 26, 2019 at 6:31 am

    daca are seminte de kiwi,. clar face treaba foarte buna. as vrea sa il incerc, sa ma conving

  • Avatar
    Reply
    Oprea Carmen
    March 26, 2019 at 7:23 am

    ce bine arata, cred ca este un produs foarte folositor dupa iarna aceasta, o exfoliere blanda te pregateste pentru zilele calde!

  • Avatar
    Reply
    Miss R
    March 26, 2019 at 10:06 am

    Am avut si eu 2 mostre din acest produs, mi-a placut mult cum imi lasa tenul.

  • Avatar
    Reply
    Gerlinde / lindemona.ro
    March 26, 2019 at 10:33 am

    Gama asta de produse pentru ten arata delicios. E si pe lista mea de cumparaturi, iar cu ocazia asta l-am si pus la favorite sa il gasesc 😀 Am avut masca si am fost extrem de multumita. poate pare un pret mai maricel, dar la cate utilizari poti sa il folosesti, e un pret extrem de avantajos.

  • Avatar
    Reply
    Alina
    March 26, 2019 at 3:44 pm

    Arata super acest produs, Cred ca ma voi uita si eu dupa el.

  • Avatar
    Reply
    ellafairytale
    March 26, 2019 at 6:34 pm

    Mi-ar placea sa il incerc si eu pentru buze, nu am incercat ceva de genul pana acum.

  • Avatar
    Reply
    Albu Steluta Georgiana
    March 26, 2019 at 10:08 pm

    A s vrea sa-l incerc si eu pentru ca am tot vazut pareri pozitive la adresa acestui scrub!

  • Avatar
    Reply
    Mirela Marin
    March 27, 2019 at 9:34 pm

    Sunt fan declarat al produselor L”Oreal dar nu l-am folosit (încă) pe acesta. Îl trec pe listă pentru că mi se pare tare interesant. În plus, e cu kiwi!!!
    Mulțumesc!

  • Avatar
    Reply
    Rokolla
    March 29, 2019 at 8:23 am

    Este un produs genial. Folosesc in paralel acest exfoliant cu o masca cu carbune tot de la Loreal si fac o treaba excelenta

Leave a Reply to ellafairytale Cancel Reply