Geaca neagră din piele naturală sau ecologică este o piesă vestimentare ce nu se va demoda niciodată. Fiind foarte versatilă, poate fi asortată la numeroase ținute. Din punctul meu de vedere, orice femeie ar trebui să aibă în garderoba sa o geacă neagră.
A sosit vremea să schimbăm garderoba de vară cu cea de toamnă/iarnă. Încet, încet, frigul își face simțită prezența iar noi trebuie să fim pregătite pentru acest anotimp. Toamna este anotimpul meu preferat, nici prea cald, dar nici prea frig.
Să nu uităm că negru merge la orice, este foarte ușor de asortat și te poate salva din multe situații neplăcute. Cu ajutorul gecii negre putem crea diverse ținute, atât pentru femeile business, cât și pentru femeile mai îndrăznețe.
Cum asortez o geaca neagră?
Ei bine, mie îmi place să o port alături de pantaloni skinny și un tricou, de preferat alb. În zilele când vreau ceva mai serios, asortez geaca alături de o cămașă și o fustă creion pe talie sau o fustă lungă, dar elegantă.
Surprinzător, dar gecile negre arată foarte bine asortate la rochii vesele și colorate. Fashionistele moderne au creat acest stil vestimentar, iar eu nu pot decât să mă bucur de el.
O altă combinație care mie îmi place foarte mult, este să port geaca neagră alături de o rochie tip creion. În zilele când vreau să evadez, să fiu mai îndrăzneață și rebelă, aleg să port o geacă neagră cu guler roz. În viața de zi cu zi, acest model de geacă cu blăniță este ideal.
Geaca neagră poate fi purtată și în sezonul mai rece, dacă pe sub alegem să purtăm un pulover mai gros sau croșetat. Acum depinde foarte mult și de lungimea gecii, dar eu una le prefer pe cele până în talie, și nu mai scurte.
Stilul vestimentar poate spune multe despre noi, tocmai de aceea, este recomandat să ne alegem cu foarte mare atenție vestimentația, înainte de o întâlnire office sau un eveniment. Prima oară când ne întâlnim cu o persoană, aspectul contează cel mai mult, până ajungem să ne cunoaștem mai bine. Dacă ești o persoană îngrijită și aranjată, denotă că pui mare preț pe aspectul fizic și ți-ai dat interesul pentru a arăta bine, dar dacă ești o persoană care se neglijează, din lipsă de interes, acest lucru arată că nu-ți pasă prea mult de tine.
De unde achiziționam geacă negră la preț accesibil?
Brandcircus.ro este un site care vinde articole vestimentare atât pentru femei, cât și pentru bărbați, la prețuri foarte mici. Livrarea produselor se face în cel mai scurt timp posibil, iar un lucru extrem de important este că ai dreptul la retur. Așadar, dacă produsul nu ți se potrivește sau te-ai răzgândit și dorești alt produs în schimb, îl poți returna.
Profesionalismul, seriozitatea și promptitudinea sunt câte dintre calitățile ce îi recomandă. Pentru orice nelămurire ai avea, nu ezită să contactezi un membru al echipei Brandcircus, ei sunt aici pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie pentru tine.