Ca femei, ne analizăm silueta în oglindă, ne cumpărăm haine la modă și investim în accesorii și produse cosmetice, dar oare câte dintre noi pune preț pe sănătatea și aspectul sânilor?
Sânii se numără printre cele mai delicate părți ale corpului feminin, iar îngrijirea acestora este extrem de importantă, atât din motive de sănătate, cât și din motive estetice.
În urmă cu doi ani, din cauza unor dereglări hormonale am ajuns să am dureri insuportabile de sâni. Efectiv nu puteam să dorm noaptea de durere. Nu am așteptat prea mult timp și mi-am făcut programare la medic pentru a afla cauza. În urma unui control amănunțit și a unei ecografii mamare, medicul a descoperit că sufeream de dereglări hormonale din cauza faptului că am întrerupt tratamentul cu anticoncepționale.
Anticoncepționalele le iau tot la recomandarea medicului pentru a-mi regla ciclul menstrual și pentru a opri sângerările abundente. Dar cum le iau de prea multă vreme, efectiv am momente când nu mai pot să le înghit, și m-am gândit că ar fi bine să le întrerup câteva luni, dar greșeala mea a fost ca nu am anunțat medicul.
Când am primit un e-mail de la Brander să mă anunțe dacă doresc să particip la campania de testare a suplimentului ayurvedic Feminine Touch, nu am stat prea mult timp pe gânduri și am răspuns pozitiv.
De ce mi-am dorit să particip? Simplu, Ayurmed este un brand care oferă remedii naturale pentru sănătate. Produsele sunt create în urma a multor ani de cercetări, de specialiști cu mare experiență în domeniu, medici, farmaciști și cercetători.
Specialiștii în fitoterapie indiană de la Ayurmed au creat un supliment alimentar natural pe bază de plante destinat să mențină structura, elasticitatea, forma și mărimea sânilor în parametri armonioși.
O atingere plina de feminitate
Proprietăți benefice:
– contribuie la menținerea echilibrului hormonal natural al femeilor
– ajută la creșterea sânilor
– contribuie la o bună funcționare a glandelor mamare, pentru o lactație corespunzătoare cantitativă și calitativă
– contribuie la menținerea tonusului aparatului genital feminin
Mod de utilizare: produsul este destinat exclusiv femeilor adulte, și se ia câte una sau două tablete, de trei ori pe zi, recomandat înainte de mesele principale.
Eu iau doar o pastilă pe zi pentru că nu simt nevoie de mai multe. Ce îmi place este că se înghit ușor și nu au acel gust de medicament neplăcut.
Pentru o bună desfășurare, medicul recomandă ca pastilele să nu fie administrate înainte cu 3/4 zile înainte de menstruație și nici în timpul acestuia. Femeile însărcinate nu au voie să folosească acest tratament ayurvedic.
Feminine Touch poate fi comandat online de pe site-ul ayurmed.ro. Prețul diferă în funcție de cantitatea dorită, flaconul cu 50 de pastile costă 25 de lei, iar flaconul cu 100 de pastile costă 43 de lei.
Sunt curioasă să aflu dacă ați folosit acest tratament natural și cât de des mergeți la medic pentru un simplu control de rutină?
13 Comments
Am auzit de aceste pastile si ai dreptate, trebuie sa avem grija de corpul nostru. Un astfel de produs este indicat, daca dorim sa avem un organism sanatos.
Sincera sa fiu nu am auzit pana acum de suplimente pentru cresterea sanilor 🙂 Ce-i drept nu prea am avut nevoie, mi-a placut mereu dimensiunea pe care o am 😉
Eu am sânii măricei și durările vin la pachet cu ei 😂😂😂😂
Merg la o data la un an jumate așa la control 😊
Este un produs interesant,care ne ajuta corpul!
Interesanta prezentarea ta
Este bine sa avem grija de feminitatea noastra si de corpul nostru cu suplimente de acest tip. 😘 Trebuie sa testez si eu recomandarea ta.
Mmmm … nu stiu ce sa zic. In adolescenta eram complexata de acest aspect. Am incercat fel de fel de chestii si sincera sa fiu n-am obtinut nici un rezultat in acest sens. Cred ca ar fi solutii naturiste doar ca acum n-as mai indrazni sa incerc
eu nu am nevoie de un astfel de produs dar pentru cine are este o informatie pretioasa!
Nu am folosit acest tratament caci nu aflasem de el. Deocamdata sunt ok insa cand problemele vor aparea, e bine de stiut
Din pacate, eu nu am putut folosi acest produs deoarece are contraindicatie pentru persoanele care se stiu cu ovare polichistice. Altfel, mi-as fi dorit sa vad daca functioneaza.
Sanatatea este cea mai importanta, de aceea trebuie sa avem grija de noi, de organism, de corpul nostru. Ayurmed ne ajuta intotdeauna cu diverse produse special concepute pentru noi.
nu am folosit astfel de produse pana acum
Nu am auzit de aceste pastile pana acum, insa, pentru persoanele care au nevoie de ele, suna bine !