5 beneficii ale uleiului de ricin

 Ulei de ricin

Uleiul de ricin este cunoscut în întreaga lume pentru efectele sale puternice pentru regenerarea părului, îngrijirea pielii și întărirea unghiilor. El este bogat în nutrienți și pătrunde rapid în piele.

Din cauza stresului și programului aglomerat părul meu a avut de suferit, a început să se subțieze și să cadă din ce în ce mai mult, așadar am decis că este timpul să îmi fac o programare pentru un control amănunțit la dermatolog. La recomandarea medicului dermatolog am început să folosesc uleiul de ricin pentru a-mi prepara mască de păr cu gălbenuș de ou și ulei de ricin.

  • Uleiul de ricin pentru păr

Un tratament de succes împotriva căderii părului este uleiul de ricin. Folosit regulat, uleiul de ricin ajută la regenerarea firelor de păr. Aplicați uleiul de ricin la rădăcină și lăsați-l să acționeze 30 de minute, după care șamponați părul de 2/3 ori pentru a îndepărta tot uleiul din păr.

După utilizare rădăcina firului de păr va fi mai puternică, mai rezistentă și mai elastică.

  • Uleiul de ricin pentru gene si sprancene

Orice femeie își dorește o privire seducătoare. Uleiul de ricin ne poate ajuta în privința asta, dacă îl aplicăm în fiecare seară, înainte de culcare pe gene și sprâncene cu o pensulă de la un rimel pe care nu-l mai folosim, sau cu un bețișor de ureche.

Dacă vă veți ține de tratament, în câteva săptămâni vă veți bucura de gene gene lungi și dese.

  • Uleiul de ricin pentru cearcane

Aplicați în fiecare seară pe cearcăne ulei de ricin amestecat cu puțin ulei de cocos, apoi masați puțin zona de sub ochi, până când se absoarbe în piele. Tratamentul aplicat în fiecare zi elimină complet cearcănele.

  • Uleiul de ricin pentru acnee

Acidul ricinoleic prezent în uleiul de ricin este un tratament excelent pentru acnee. Înainte de a aplica uleiul de ricin, spălați-vă bine fața cu apă călduță pentru a dilata porii. După aplicare masați ușor zona afectată și lăsați să acționeze peste noapte.  După o perioadă de timp vor apărea și rezultatele, tenul va fi mai hrănit și catifelat.

  • Uleiul de ricin este un laxativ puternic, extrem de eficient în tratarea constipației. 

Pentru a scăpa de constipație, luați dimineața pe stomacul gol o linguriță de ulei de ricin. Pentru a neutraliza gustul ușor neplăcut al uleiului de ricin, îl puteți consuma cu suc de portocale sau mâncați imediat o felie de pâine.

Uleiul de ricin poate fi cumpărat de la farmacie și costă undeva pe la 3/5 lei.