De cele mai multe ori designul de interior și designerul de interior se confundă cu decorațiunile și cu meseria de decorator. Decorațiunile sunt însă o parte componentă a unui sistem mult mai complex denumit design interior. Elementele importante ale designului interior sunt spațiul, mobila, obiectele de iluminat, paleta cromatică și finisajele și materialele. Și deși pare un subiect controversat din perspectiva importanței cu care îl abordăm, face parte din viața noastră de zi cu zi și nu îl putem ignora nici dacă vrem.
Termenul design provine din limba engleză unde înseamnă a proiecta. Designul interior reprezintă modalitatea în care proiectăm interiorul. Astfel, pentru a ne asigura un confort sporit și un mediu sănătos și echilibrat trebuie să acordăm atenție tuturor componentelor care formează designul interior și să nu neglijăm niciun element.
Petrecem foarte mult timp acasă, iar în ultimii doi ani de zile foarte mulți dintre noi am lucrat de acasă, transformând astfel casa și în spațiu de lucru. Casa este unicul spațiu pe care putem să îl creionăm după placul și nevoile noastre. E locul în care ne creăm propriul univers ideal, în care avem libertatea să facem ce vrem și dacă tot avem această posibilitate, de ce să nu și profităm de ea?
Proiect “Blue Colomba” – Carla Popescu, Noa Interiors
Îți propunem un exercițiu de imaginație în care să îți calibrezi casa astfel încât să te facă fericit. Se spune că ne face foarte bine să explorăm cu ochii închiși. Cum arată casa ideală pentru tine? Ce culoare au pereții? Care este colțul tău preferat? Unde este locul în care te retragi când ești trist? Dar fericit? Unde îți place să iei masa? Ce texturi te fac să te simți acasă? Care este mirosul care vrei să predomine în casă? Gătești sau gătește altcineva pentru tine? Cum se simte pardoseala la prima ora a dimineții? Sperăm că te-am făcut să zâmbești pentru ca casa ta trebuie să te facă să zâmbești, să fie un loc reconfortant, să fie un loc în care să te simți bine, cel mai bine.
Nu mulți dintre noi avem însă și inclinații și cunoștințele necesare pentru a contura spațiul, astfel că nu ezita să apelezi la profesioniști. Este o investiție pe care o faci pentru tine pe termen lung și care îți va profita în orice faci, îți va asigura starea de bine, confortul psihologic și energia pentru toate activitățile zilnice.
Proiect “Blue Colomba” – Carla Popescu, Noa Interiors
Printre elementele cărora trebuie să le acorzi o atenție sporită sunt: funcționalitate, proporție și echilibru vizual. Cel mai important aspect în designul interior îl reprezintă nevoile tale. Înainte să faci orice trebuie să te întrebi ce nevoie îți satisface și cum trebuie să fie lucrul respectiv ca nevoia să poate fi îndeplinită. Nu toate obiectele care îți plac se și potrivesc în casa ta. Pe lângă stil trebuie să ții cont și de proporții. Nu supra încărca spațiul, nu alege obiecte prea mari sau prea mici pentru că un spațiu echilibrat poate fi foarte ușor dezechilibrat prin alegeri greșite. Nu în ultimul rând, indiferent de alegerile tale asigură-te că ele formează o imagine unitară, nu atât de mult din perspectiva urmării cu strictețe a unui anumit stil de design interior, ci dintr-o perspectivă vizual dacă elementele se leagă între ele. Dacă îți este greu să combini culorile, texturile, inspiră-te din natură, e cea mai bună și mai sigura sursă de inspirație pentru a crea un joc de culori și texturi echilibrat.