Diet&Health

Sfaturi eficiente pentru creșterea masei musculare

iunie 2, 2020
Sfaturi eficiente pentru creșterea masei musculare

Vrei să-ți crești masa musculară? Iată ce trebuie să faci

Dintotdeauna oamenii au fost preocupați de cum arată. Dar să ai un corp frumos și sănătos diferă de la persoană la persoană, spre exemplu unii oameni își doresc doar să arate și să se simtă bine în pielea lor, pe când alții își doresc să aibă un corp puternic, plin de mușchi precum culturiștii profesioniști din revistele de specialitate.

Un abdoment bine definit se obține doar cu multă voință. Cu toții ne dorim un abdomen cu pătrățele dar din pacate, prea puțin dintre noi îl și obținem.

Când un băiat sau bărbat merge la sală, principalul scop pe care îl are este creșterea masei musculare. O greșeală foarte comună pe care o fac este faptul că trag de fiare până la epuizare cu gândul să crească masa musculară într-un interval scurt de timp.

Întărirea musculaturii abdomenului și creșterea masei musculare nu se obține doar prin sport, ci și printr-o alimentație sănătoasă și multe lichide consumate. Degeaba faci sport zilnic dacă după antrenament mănânci haotic. Tot ce ai lucrat la sală va fi în zadar.

Iată câțiva pași esențiale care te pot ajuta să-ți crești masa musculară:

Stabilește-ți obiectivul

Fă-ți un plan și mai important ține-te cu strictețe de el. Înțelege că pentru a avea un corp bine lucrat este nevoie de implicare, răbdare și multă voință. Antrenorul de fitness sau vedetele au corpul mult dorit după mulți ani de antrenament. Ar fi bine să aratăm peste noapte ca idolul nostru, dar din păcate nu este posibil acest lucru.

Dacă te-ai apucat să-ți lucrezi corpul iar lucrurile nu decurg exact cum te-ai așteptat, nu dispera și mai important nu renunța. Continuă să lupți pentru visele tale pentru a le adeveri!

Adoptă un stil de viață sănătos

Se spune că abdomenul plat se face prima oară în bucătărie și dupaia în sala de sport. Total adevărat. Ai grijă ce mănânci, consumă zilnic o cantitate optimă de proteine, grăsimi și carbohidrați.

Pentru a crește masa musculară este nevoie de surplus caloric.

Antrenează-te corect

Sportul până la expuizare nu este neapărat cea mai bună metodă de a te face mare într-un interval scurt de timp. Dacă ești începător evită să folosești greutăți mari deoarece riști să te accidentezi grav. Cel mai bine cere ajutorul unui instructor fitness, el este în măsură să îți ofere sfaturile de care tu ai nevoie.

Ia suplimente

Te-ai gândit deja să cauți pe internet steroizi injectabili de vanzare? Nu este nimic greșit în asta. Steroizii te pot ajuta să-ți crești masa musculară dacă sunt administrați conform instrucțiunilor oferite de către producător sau medic.

Steroizii sunt buni atâta timp cât nu se face exces. Trebuie luați într-o cantitate mică pentru e evita apariția reacțiilor adverse.

Nu uita să te odihnești suficient

După un antrenament intens este bine să îi dai timp corpului tău să se recupereze. Dormi minim 8 ore, mănâncă echilibrat și hidratează-te suficient și totul va fi bine. Suplimentele nu pot face minuni dacă tu ai un stil de viață haotic.

Rămâi motivat și concentrat asupra obiectivului pe care vrei să îl atingi, ai răbdare și nu renunța. Într-un final vei avea un corp frumos, puternic și sănătos.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply