mobila lemn masiv alberta casa

3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre mobila din lemn masiv

Daca esti pasionat de domeniul Home & Deco, probabil stii deja ca mobila din lemn masiv se fabrica la ora actuala in diferite stiluri, tinand cont si de mediul in care urmeaza a fi amplasata: acasa, intr-un restaurant sau o cafenea, intr-un hotel, intr-un birou sau o receptie s.a.m.d. Astfel, preconceptiile despre mobila din lemn masiv, conform carora acest tip de mobilier este demodat, tin de domeniul trecutului, deoarece in prezent procesul inovativ de prelucrare si finisare a lemnului a revolutionat industria Home & Deco.

Astfel, fiind disponibila in mai multe stiluri, inclusiv in cel industrial, mobila din lemn masiv este tot mai prezenta in ziua de azi, indiferent ca o intalnim intr-un living sau intr-o locatie HoReCa. Iar asa cum spuneam, popularitatea contemporana a acestui tip de mobilier se datoreaza inovatiei tehnologice. Afla mai multe detalii in continuare, daca esti pasionat de domeniul Home & Deco!

1. Mobila din lemn masiv este fabricata in prezent partial sau integral manual
In functie de cerintele si nevoile clientului, mobila din lemn masiv realizata la comanda poate fi fabricata partial sau integral manual, din cele mai bune esente lemnoase: tei, stejar, frasin, fag etc., la care se adauga placaje de fag, lamela continua, furnire estetice de stejar, paneluri cu miez de rasinoase si fete de furnir tehnic de fag, panouri din lemn masiv imbinat s.a.m.d. In ceea ce priveste procesul amanuntit de fabricare, acesta implica utilizarea unei tehnologii de mare finete: masini si agregate de indreptat, rindeluit, gaurit, frezat etc.

Pentru stabilitate, rezistenta si durabilitate sunt folosite mai multe tipuri de imbinari: cu cep propriu si scobitura ascunsa, cu cepi cilindrici, cu cepi „coada de randunica”, cu lamba si uluc etc. In cazul mobilierului demontabil, subansamblurile sunt premontate pentru efectuarea unor reglaje si posibile retusuri, fiind ulterior demontate pentru finisare. In cazul mobilierului fix, acesta se monteaza definitiv, iar apoi se pregateste pentru finisare.

2. Mobila din lemn masiv este finisata la ora actuala cu coloranti speciali
Uita de clasicul maro wenge, deoarece acum, datorita noilor coloranti pentru mobila din lemn masiv, poti opta pentru astfel de piese de mobilier intr-o paleta larga de nuante: alb, crem, verde, rosu, negru, albastru, culori patinate etc. Mai mult decat atat, daca iti doresti un plus de intimitate pentru caminul tau sau iti doresti o amenajare tematica, poti recurge la personalizarea mobilierului cu pictura manuala.

3. Mobila din lemn masiv este acum mult mai usor de intretinut decat in trecut, datorita lacurilor poliuretanice
Aceste produse alcatuite din lacul propriu-zis si un catalizator sunt, probabil, cea mai mare inovatie pentru mobila din lemn masiv la ora actuala. Lacurile poliuretanice, folosite pentru finisare, sunt rezistente la zgarieturi si lovituri, la actiunea solventilor, la lichide reci si calde, la pete de vin, cafea si alte lichide colorate. Datorita acestora poti lasa direct pe suprafata lemnului o cana cu lichid fierbinte, fara riscul ca lemnul sa se pateze, sa se decoloreze sau sa se deformeze in vreun fel. In plus, aceste lacuri ofera lemnului un tuseu placut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *